O confruntare neașteptată
Garrett își lăsă privirea să se întărească, iar expresia piesei legendarului dominator al vieții de frontieră se transformă. O tăcere apăsătoare căzu peste cameră. Se auzea doar respirația încetinită a lui Sarah, un zumzet surd în urechile ei. În acel moment, uițarea convențională a lui Garrett era contrazisă de intensitatea a ceea ce se desfășura între el și micuța Penny.
„Cine te crezi tu, copile?” răbufni Garrett, tonul lui rasunând puternic în biroul acoperit cu cărți. Nimeni nu îndrăznea să se miște, nici măcar majordomul. Penny zâmbi, o exprimare fidelă a nevinovăției ei, dar în ochii ei se putea citi o provocare.
„Sunt Penny,” răspunse fetița, cu o voce cristalină. „Și pot să fiu liniștită.” Poziția ei era atât de fermă încât era greu de crezut că avea doar trei ani.
În timp ce Sarah simțea cum inima îi bate mai repede, se gândea la ce s-ar putea întâmpla. Garrett era un bărbat de temut, o forță a naturii, o umbră amenințătoare în viața noilor venitori. Lupta cu natura în Wyoming era o joacă pentru el, dar s-ar fi putut și să fie mai mult decât atât.
„Dacă ești liniștită, asta-i suficient,” a spus, uneori observând cum Penny se ridica ușor pe vârfuri pentru a-și ridica privirea la el. Sarah a simțit cum o undă de panică o cuprinde, gândindu-se la toate parolele pe care Garrett le folosea pentru a exclude copiii din viața sa. „Dar nu mă îngrijorează cu asta. Ești doar un copil.”
Un joc periculos
Mișcarea lui Penny era ușoară, dar avea un impact enorm. Sarah înghiți în sec, cu gândul că și-ar fi dorit ca fiica ei să nu fi fost atât de curajoasă. Dar, în același timp, admiră îndrăzneala ei. „O să-i demonstreze lui Garrett că are nevoie de noi,” se gândea ea. O mică speranță s-a născut în sufletul ei.
„Dacă pot face ceva, promisem că o să fac. Voi munci pînă la epuizare,” spuse Sarah, îndreptându-și privirea către Garrett. „Mă voi asigura că nu veți auzi niciodată un sunet din partea mea… sau a lui Penny.”
Garrett a trecut cu privirea peste Sarah, observând determinarea ei. Dar ochii lui nu s-au oprit la ea, ci s-au întors la Penny. Oare ce voia de la fetița aceasta? Era ca și cum dorea să se dezvăluie pe sine.
„Săptămâna trecută am avut o menajeră care a refuzat să vină la lucru după prima zi. A zis că nu suportă să fie în prezența unui copil,” se lăsă pe spate, nepermițându-i lui Sarah să riposteze. „Îmi place ordine. Eu conduc acest loc și nu am nevoie de neplăceri pe cap.”
Ceva în exprimarea lui se schimbase, dar Sarah nu îndrăznea să comenteze. Fiecare moment mic pe care Garrett îl oferea părea un privilegiu în timpul acesta de criză.
„O să fac ordine,” tăcu ea, dar zgomotul crizei interioare din minte era din ce în ce mai mare. „Voi respecta regula.”
Penny, observând conștientizarea mamei sale, își drese vocea. „Dar tatăl meu muncea din greu și nu era supărat. Totul era întotdeauna în ordine și mai era și loc pentru distracție.”
Penny fixă un ochi pe Garrett, care încrunta din sprâncene. „Poate și tu să faci ordine.”
Șocul și tăcerea
„Ești curajoasă, fetiță,” spuse Garrett, dar nu părea deloc plăcut impresionat. Sarah își dori să o tragă înapoi, dar nu reuși. Penny a pășit înainte, cu ghetuțele ei mici lovind pe podeaua de lemn cu un ecou sonor.
Se făcuse o tăcere apăsătoare în birou. Garrett părea că-și pierde calmul.
„Nu mai găsesc dorința să discut cu un copil. Ar trebui să te întorci la mama ta,” răspunse el sec, cu un ton din ce în ce mai aspru.
Penny își cufundă privirea. Sarah simțea cum se surpă totul în jur. „Poate n-ar trebui, domnule,” încercă ea, dar cât de slab suna vocea ei. „Penny are dreptate. Munca nu înseamnă să nu ne bucurăm…”
„Așa că te gândești că poți să-mi spui ce să fac?”
„Nu, domnule, dar…” încercă Sarah din nou.
Garrett își revizuia gândurile și privi iarăși la fetiță, cu mai mult interes, dar și cu o severitate care o făcea pe Sarah să se cutremure. Degete nervoase îi tremurau în buzunarele rochiei. „Dacă nu te întorci lângă mama ta, o să te supăr, iar eu nu-i sufar pe cei care mă supără.”
Penny se uita la mama ei, neînduplecată. „Nici mama mea nu mă supără,” a spus fetița, cu o sinceritate care reușea să împingă întreaga cameră în tăcere.
Sarah se simțea prinsă între realitate și vis. Oare avea să își piardă familia, din cauza grijilor lui Garrett Thorne? Le-ar putea îndepărta orice formă de familie?
Revoluția unei femei
Garrett observă emoția din ochii lui Sarah. Garanta că relua o muncă grea, dar se întreba cât de multă putere putea avea un simplu cuvânt rostit de o fetiță. Era un punct de cotitură. „Trebuie să aleg, sau să pierd totul,” simțea ea din fiecare fibră a ființei sale.
Dintr-o dată, Penny avansă fără nici un gând, pășind mai aproape de Garrett. „Dacă ne iei, o să fac tot ce îți dorești.”
Veșmintele de lână ale fetiței dansau pe fundalul rece al peisajului de oțel. Garrett începuse să simtă o ezitare. Privind-o pe Penny, ceva se clătina în sistemul lui, un gând străin!
„Ceva nu-i bine, poate…” Și simțea această turnură din mintea lui. Nu se putea îndoi, dar își dorea ca Penny să nu plece. Garret constată că între oameni trebuie să existe o apropiere, o comuniune.
„Fie, să obțineți cum doriți,” spuse Garrett, iar cuvintele acelea lui căpătară o semnificație care îngheață toată camera. „Aveți casa voastră, dar cu condiția să respectați regulile.”
Sarah stătea stupefiată. „V-ați răzgândit?”
„Cumpărați-mi un ghiot cu ulei de măsline dacă vreți să-l păstrați pe Penny.”
În acel moment, lumina pătrunsese dincolo de îngheț. Când Garrett a zâmbit, în sfârșit, totul părea că s-a schimbat, chiar și pentru un moment. Erau fericiți, ei, mama și fata. Asta fusese dorința de la început.
Sarah nu mai simțea pericolul. Într-un final, aveau un acoperiș deasupra capului, chiar dacă era bizar, chiar dacă s-ar putea învolba în noi conflicte, dar nevoia de schimbare e acolo. Războiul de supraviețuire abia începea.