Cursa contra timp
„A plecat! Te rog, tati, nu o lăsa!” Mabel striga cu lacrimi curgându-i pe obraji. Am sărit afară, inima îmi bătea cu putere în piept. Zăpada rece îmi tăia respiratia, iar vântul mă lovea în față. Am văzut-o pe Becca îndreptându-se spre camion. Bărbatul, un tip robust cu măciuli pe cap, discuta cu ea despre preț și condiții. „Nu poți să o vinzi!” am strigat. Vocii mele îi lipsea agresivitatea, dar nu și determinarea.
Becca s-a întors, ochii ei erau reci ca gheața. „Cormac, nu ești tu în măsură să decizi. Am nevoie de bani…”
„Pepper nu e doar un cal!” Am intervenit. „E parte din familia noastră, am luptat împreună pentru ea.”
Mabel ținea strâns mânuța mea. „Te rog, nu o lăsa pe Pepper să plece. E singura amintire a mamei.”
Bărbatul a râs, impasibil. „Ascultă, oamenii vin și pleacă, dar animalele sunt doar bunuri. Banii mă interesează.”
Furia îmi învăluie mintea. Mă simțeam ca un foc mocnit care abia aștepta să izbucnească. „Cine ai fi să decizi ce este valoros? Afacerea ta nu este ca familia noastră! Nu va pleca de aici.”
El m-a privit cu un zâmbet cinic. „Iar tu crezi că ești mai puternic decât toți banii din lume?”
La cuvintele lui, gândul unui viitor fără Pepper mă înfiorase. Bărbatul a claxonat și se pregătea să urce în camion, cu Becca în spatele lui.
M-am întors către Mabel. „Rămâi aici, te rog!” Am luat-o de mână și am alergat înapoi într-un colț ferit al hambarului, unde îmi țineam uneltele. Pe raft era o bară de metal. „Nu vreau să fac asta, dar trebuie să apărăm ceea ce avem.”
Cu inima înfiorată, am pășit afară. Becca continua să discute despre cum a lăsat totul la voia întâmplării. „Cormac, nu așa se face! Uite, nu poți face nimic acum! Asta e afacerea mea!”
„Pepper nu este o afacere!” am strigat, indignat. „Iar dacă îl lași pe acest bărbat să plece cu ea, voi pierde nu doar un cal, ci și ultima legătură cu Siobhan!”
Bărbatul s-a întors către mine. „Ascultă, nu vrei să creezi probleme. Am un client important care mă așteaptă.”
„Dar n-am văzut pecetea de pe căpăstru,” am răspuns rapid, încercând să amân plecarea. Era o minciună – dar ce mi-ar fi rămas? „Nu poți să pleci cu ea așa.”

„Ferma mea are reglementări stricte! Ar trebui să știi asta!”
Am încercat să îmi controlez tremurul vocii. Sângele meu era fierbinte, dar mă simțeam rece la gândul că o voi pierde pe Pepper. „Am documente care dovedesc că Pepper este a Mabel.”
Becca părea foarte agitată, iar mintea ei hoinara. „Cormac, ce sugerezi? Să ne luăm câțiva din banii de pe card? Aș putea să-i alimentez pe Mabel și pe cal!”
„Nu poți face asta. Cultura noastră înseamnă să ne susținem reciproc.” Am văzut-o pe Mabel în colțul din spate, încercând să se facă nevăzute. Cum a putut Becca să ajungă atât de departe?
Becca a dat din umeri. „O să spun că e o fantezie. Un cal la care nu poate ține un copil.”
M-am blocat pentru câteva momente. Era generos din partea ei să se creadă mai bună. „Există mai multe reglementări legale și eu o voi folosi.” Am ridicat bara de metal, hotărât. „Pepper este a Mabel atât timp cât eu trăiesc.”
Urletele și țipetele s-au răspândit rapid. Am observat că bărbatul își făcea partea lui. „Nu e cazul să ne complicăm!” Mi-a strigat. Mai repede decât mi-am dat seama, a intrat în camionul său.
Nu voiam ca ei să ajungă să piardă. „Mabel, vino aici!” am strigat, dar bărbatul a apucat să închidă ușile.
Am alergat spre poarta acestuia. Cu adrenalină curgându-mi prin vene, am izbit bara de metal de ușă. Impactul a zgomotos. M-au năpădit emoțiile.
Bărbatul a deschis fereastra camionului și s-a uitat urât la mine. „Dacă am de-a face cu un nebun, voi apela poliția.”
M-am întors spre Mabel, care plângea. „Tati, te rog!” Am sărit în fața ușii din spate. Cu un sentiment de hotărâre în suflet, am strigat: „Pepper, să te întorci acasă!”
Bărbatul m-a privit, iar ochii lui păreau necruțători. „Ești nebun! Tevezi să te duci acasă!”
Dar aveam un scop. Am mai ridicat bara de metal.
Această ultimă luptă a fost pentru noi toți. O luptă care nu era despre bani, ci despre ceea ce am fi putut pierde pentru totdeauna.