Un prânz decisiv în satul uitat de lume
— Ce-ai găsit în ea? — a repetat Nicolae Stepanovici, privindu-l pe Artiom cu o intensitate care ar fi făcut pe oricine să se simtă inconfortabil. Economia de cuvinte nu era stilul lui, dar astăzi, în fața acestui tânăr din capitală, pur și simplu nu se putea abține.
Artiom a ezitat pentru o clipă, gura i s-a întredeschis, dar cuvintele au întârziat să vină. Totul părea să se blocheze în aerul tensionat al mesei. Zâmbetul lui a început să dispară, lăsând loc unei expresii de uluire.
Katia, vizibil afectată, a simțit că fericirea i se spulbera. Ochii îi străluceau de furie și de rușine. — Tata, nu este momentul pentru asta!
Valentina Petrovna a pus repede lingura jos, înghițind un nod de teamă. — Nic, de ce nu ai lăsat-o ca pe un simplu prânz în familie?
— Vreau să-l cunosc. Mă face să fiu îngrijorat, Valia, — a spus el, cu o calmă îngrijorare în glas. Anii de muncă și experiență i-au dat o intuiție specială. Ceva în acest Artiom nu părea în regulă.
— Eu… eu… — a încercat Artiom să articuleze, dar cuvintele nu ieșeau. — Cât despre Katia, e o fată extraordinară! Deșteaptă, ambițioasă… Avem multe în comun.
Nicolae Stepanovici a dat din cap, a simțit o panglică de îngrijorare strângându-i inima. — Ești în oraș de ceva timp, dar ce te face să crezi că o viață în capitală e aceeași ca și pe aici? E diferit…
Artiom a zâmbit, dar cu un zâmbet în care se simțea o notă de superioritate. — Voi, însat, aveți tradițiile voastre, iar eu vin dintr-o lume în care trebuie să fiu mereu pe fugă. Nu vreau să par rău, Nicolae Stepanovici, dar Katia mi-a deschis ochii.
Valentina Petrovna a uimit, a hotărât că e cazul să intervină. — Artiom, cu ce te ocupi? Poate ar trebui să ne povestești despre munca ta.
— Sunt antreprenor în IT. Am fondat un startup, și lucrez la o aplicație.
Nicolae Stepanovici a rămas fără cuvinte. Startup? La ce-i folosea lui Katia un asemenea om? N-ar trebui să admire un agricultor, un om al pământului, nu un om al tehnologiei?
Katia a simțit tensiunea. — Oh, tată, trebuie să înțelegi! Artiom are o gândire diferită… A reușit atâtea în viață, și e un tânăr foarte dedicat.
Nicolae Stepanovici a clătinat din cap, îndoielile îi dădeau târcoale. Cocoțat pe scaun, avea impresia că o dimensiune imposibil de adaptat se așeza între el și fiica lui.
— Dedicat? — a întrebat el, amintindu-și de drumețiile din tinerețe, despre cum trebuia să dedici timp și muncă pământului pentru a obține ceva. — Ce-o să fiți voi după câțiva ani?
Artiom a simțit nevoia să contraatace. — E greu de înțeles, dar eu am viziune. Lucrez la proiecte care vor schimba lumea. Poate că acesta este un loc frumos, dar la oraș, oportunitățile de dezvoltare sunt enorme.
Katia a protestat, dar o furie i-a prins glasul. — Artiom, nu e vorba despre oportunități, ci despre sentimentul de acasă…
Tensiunea creștea, muzica din sat pare că s-a oprit. Nicolae Stepanovici a simțit că-l apucă frigul. Când își privi fiica, el realiză că ea nu mai era fetița pe care o știa.
— Poate că cel mai important e să fim fericiți! — a spus Valentina Petrovna, căutând să liniștească spiritele. Dar cuvintele ei au fost primite cu un rânjet scurt din partea lui Artiom. — A contat mereu pentru noi.
— Tu chiar crezi că mă va face fericit să-mi petrec viața printre boabe de porumb și tractoristi? — a răspuns el, privind-o cu o expresie care l-a stârnit pe Nicolae Stepanovici.
Un moment de liniște desăvârșită, cuvintele izbindu-se de pereții casei de lemn. Nicolae nu mai rezista.
— Ești un copil răsfățat din capitală, — a spus cu o subliniere de dispreț, cuvintele părăsind gura ca pe un glonte. — Crezi că vei veni să ne înveți despre viață?
Valentina Petrovna s-a înroșit, iar Katia părea că își strânge inima cu pumnii.
— Tata, te rog! — strigă ea, dar ochii ei erau înlăcrimați.
Artiom a decis că nu va lăsa totul să se destrame. A încuviințat cu capul și s-a adresat lui Nicolae cu o voce deloc intimă. — Nu voiam să deranjez.
Nicolae a simțit furia crescând, undeva în adâncul său. — Nu deranjezi. Tu să-mi spui ce ai de gând cu fiica mea. Care e planul tău?
Artiom s-a gândit dacă ar trebui să renunțe sau nu, dar apoi un zâmbet s-a întins pe față, de parcă i-ar fi apărut un plan genial. — Oferiți-mi voie să o iau de soție. Să începem într-o viață nouă.
Un nod de neliniște s-a format în gâtul lui Nicolae Stepanovici. Dacă Artiom i-ar fi supus voinței sau îi aducea doar mai multe întrebări?
— Katia nu e o jucărie, Artiom. E fata noastră, ai înțeles?
— Și tu nu înțelegi că ea merită ceva mai mult? — a continuat Artiom, dar Nicolae nu mai voia să audă.
— Poți să te întorci în oraș. Aici, în satul ăsta, toate sunt diferite. Aici, trebuie să muncești.
— Şi eu muncesc, — zise Artiom, dar Nicolae nu-l asculta.
Valentina Petrovna, simțind că situația devine gravă, a închis ochii, dar Nicolae a strigat la el.
— Mă întrebi pe mine, care am muncit o viață întreagă, ce trebuie să facă fiica mea?
Katia s-a ridicat, ochii ei erau plini de lacrimi. — Tata, te rog, nu te supăra!
Cu inimile frânte, cei patru s-au oprit o clipă, fiecare gândind ce va urma. Ultima bătaie a unei inimi se făcea auzită.
Acum, totul depindea de un singur răspuns.