Desperarea și curajul
Alexei a simțit cum inima îi bate cu putere în piept. Fiecare secundă conta, iar gândurile începeau să se amestece. Când a privit-o pe Svetlana cum se strânge de durere, știa că nu poate pierde timpul. — Egor! strigă el, cu vocea ridicată, încercând să-și mențină calmul. — Ai nevoie să rămâi lângă ea, să-i vorbești. Spune-i că totul va fi bine!
Svetlana a strigat, cu o voce înecată de durere, răsuflând din greu. Alexei a simțit cum respirația îi devine tot mai greoaie. Privind în jur, a observat că apa începea să pătrundă în casă. Urarea lui Daria, care fusese sceptică față de el, îi răsună în urechi. Acesta este momentul de a-și dovedi adevărata valoare.
— Nu te îngrijora, Svetlana, a spus el cu un ton blând, în timp ce îi prindea mâinile. — Trebuie să te relaxezi. Te ajutăm să naști, dar trebuie să fii puternică.
Tânăra mamă a închis ochii, evidente fiind bătăile temătoare ale inimii ei. Se simțea pierdută, dar prezența lui Alexei îi dădea o mică rază de speranță. Cu o inspirație profundă, tânăra mamă s-a concentrat pe vocea calmă a doctorului.
Alexei a început să ceară ajutoare. — Egor, adu-mi prosopul acela și apă caldă! Și să-mi aduci și un scaun! Nu trebuie să fiu singur!
Egor, transpirat și îngrijorat, a alergat să îndeplinească comenzile. Inima lui era grea, dar dorința de a-și salva familia îl împingea înainte. Când s-a întors, a găsit-o pe Svetlana încă ținându-se de abdomen, ochii ei postsunt într-un halou de spaimă.
Când durerea s-a intensificat, Alexei a știut că trebuie să acționeze rapid. — Svetlana, trebuie să împingi! Asta e important acum! Așa vom reuși!
Cu fiecare contracție, el o îndemna să creadă în propria putere. Durerea era copleșitoare, dar băiatul cu halatul alb judeca doar. — Acum, împinge din nou!
Un ultim strigăt a umplut încăperea, iar o fetiță a venit pe lume, plângând cu o voce puternică. Alexei alese ocazia să se relaxeze pentru câteva momente. Dar nu avea timp de respiro; a doua naștere era acolo, la fel de urgentă ca prima.
O alegere grea
Cu toate acestea, situația nu era deloc simplă. Alexei a simțit forța căldurii umede ale palmelor lui Svetlana. — Trebuie să facem o tăietură, a spus el, privindu-l pe Egor. A fost o discuție rapidă, iar Egor a studiat fiecare rouă ce se aduna pe fruntea lui. — Crezi că e sigur?
— E singura noastră opțiune, Egor! a răspuns Alexei, cu vocea tremurândă.
Alexei a încercat să își calmeze inima zguduită, dar responsabilitatea de a-i salva viața era apăsătoare. Riscant, dar era mai mult decât atât; era absolut necesar. Așadar, cu mâinile tremurânde, a cerut ajutor. — Dă-mi chiar acum câteva șervețele sterile!
Egor s-a grăbit să îndeplinească cerințele, iar Alexei a început să-și folosească abilitățile dobândite cu atâta trudă. A folosit un cuțit steril pe care și-l adusese. Căldura din cameră crescuse insuportabil, iar muzica strigătului lui Svetlana se împletea cu frigul dârdâitor ce pătrundea prin feronerie.
Răsuflând greu, a realizat că viața acestei familii se afla în mâinile lui. Lumânările se sting pe rând, iar înăuntru se simțea tot mai negru. Apa continua să se adune în jurul casei, ca și cum natura însăși voia să pună stăpânire pe aceste destine fragile.
Momentul decisiv
Când a venit momentul, Alexei s-a concentrat, folosindu-și toată energia. Corpul lui Svetlana se încorda. — Acum! A strigat el. A fost ultimul efort și totul era pe punctul de a se sfârși.
Privind pe fereastră, a observat cum potopul înainta și murea treptat, pătrunzând în viața lor. Dar în acel moment nu mai conta nimic din ceea ce se întâmpla afară. A rămas concentrat pe misiunea de a salva un copil, oricât ar fi fost acesta de greu.
Nenorocirile curgeau neîncetat peste lumea lor, dar Alexei își asuma responsabilitatea. Cu o ultimă forță și determinare, a reușit să scoată și al doilea copil pe lume. O fetiță plină de viață a început să plângă, luminând spațiul întunecat din cameră.
Egor a căzut în genunchi, izbucnind în lacrimi. — Amândouă sunt sănătoase! a strigat el, privindu-le pe micuțe. Alexei, epuizat, a zâmbit pentru prima dată în acea zi.
Încrederea câștigată
Când totul s-a calmat, Egor și Svetlana l-au privit cu recunoștință. Alexei se simțea mai greu decât înainte, îngenuncheat de efort, dar senzația de împlinire îi umplea inima. — Nu am făcut nimic deosebit, a spus el, ușor rușinat. — Doar am acționat.
Dar în acea clipă, nimeni nu a mai putut ignora adevărul. Ba chiar Daria a venit a doua zi, cu o bucată de pâine și o cană cu lapte. — Să știi, băiat tânăr, a spus ea cu un zâmbet în colțul gurii, mi-ai vândut sufletul. Mai rămâi.
Și Alexei a rămas. Devenise parte din comunitatea asta, iar fiecare zi era o nouă provocare. A câștigat nu doar respectul tuturor, ci și inima lor. Până la urmă, el nu era doar „băiatul tânăr în halat alb”. Era medicul pe care satul îl așteptase atât de mult.